Încă din anii 1990, compozitorul scoțian James MacMillan a fost promovat pe scară largă drept cel mai strălucitor exponat, o adevărată speranță a generației sale. Cu siguranță, domnia sa reprezintă acel unic creator care a înlocuit ariditatea modernistă cu principiile novatoare ale post-modernismului, prin directa comunicare din punct de vedere muzical, prin tratarea preferențială a ideilor, sentimentelor sau senzațiilor cu care operează, la cel mai înalt nivel.

În Marea Britanie și în Europa, domnul compozitor MacMillan este o figură de importanță considerabilă. Pe alte meridiane, ca de exemplu prin Statele Unite reputația lui se bazează în mare parte pe două piese relativ timpurii: „Mărturisirea lui Isobel Gowdie”, o saga turbulentă simfonică și „Veni, Veni, Emmanuel”, un concert ingenuos destinat percuției.

Programarea în cadrul Festivalului Internațional George Enescu a Concertului pentru vioară și orchestră a suscitat un real interes, fiind un punct de atracție, atât pour les connaisseurs dar și pentru publicul meloman.La pupitrul dirijoral al Orchestrei Naționale Ruse s-a aflat maestrul Horia Andreescu.

Interpretarea vie, naturală, plină de farmec a solistului de talie internațională Vadim Repin a confirmat absolut toate așteptările, deoarece într-o varietate de lucrări semnificative, cu o forță de expresie substanțială, acest concert se detașează de departe, de orice lucrare de gen- inclusiv simfonii, concerte grossi sau alte creații prin melanjul dintre stiluri, epoci premergătoare post- modernității și istoriei. De asemenea, acest concert respectă chiar sursele, tradițiile folclorice din zona celtică.

Lucrările recente au fost destul de greu de primit, de ajuns și de asemenea rezistența la nou nu a împiedicat la elogii din partea criticilor de specialitate. De aceea, noutatea Concertului de vioară al lui MacMillan rezidă prin promovarea asiduă , chiar de la prima apariție și performanță de peste Ocean, de la Carnegie Hall, în timpul unui concert al orchestrei Philadelphia,  cu nimeni altul decât cu susținătorul său proeminent- violonistul Vadim Repin.

Virtuozul rus care a promovat în premieră lucrarea cu Orchestra Simfonică din Londra , dimpreună cu legendarul dirijor Charles Dutoit, cel care a condus premiera concertului  cu cea de-a treia simfonie al lui MacMillan în Tokyo în anul 2003,și a adus-o la Carnegie Hall cu succes, alături de această orchestră în anul 2005.

Concertul este o lucrare de aproximativ 25 de minute,concepută în trei mișcări. Respectă toate convențiile istorice de formă deoarece are o mișcare de deschidere („Dance”) ce este urmată de o secțiune mai lirică („Song”) și de o parte finală plină de expunere exuberantă (” Song and Dance „).

Intervențiile sclipitoare ale viorii , cu pasajele sale de-a dreptul torențiale dar și cu cantilenele, cu melodiile pline de savoare, de bun-gust sau fost admirabil scoase în relief, personalizate de maestrul Vadim Repin, căruia îi este dedicată lucrarea. Domnul MacMillan este acel creator, pe deplin matur, stăpân al evantaiului timbrelor și ale efectelor orchestrale de mare amploare.

Compus în memoria mamei domnului MacMillan, (care a murit în anul 2008), concertul are și un impact emoțional considerabil, din cauza elementelor diverse grațioase și grotești, juxtapuse cu o logică mereu aflată în echilibrul fragil dintre sferele ludice și onirice.

Caracterul visător a celei de-a doua mișcări a fost magistral susținut, de rafinatul violonist rus. În al doilea rând, liniile solo- s-au etalat prin caracterul timbral al flautului ce a dialogat permanent cu acel oboi elegiac. De asemenea,un pasaj pentru piccolo și pian a atras atenția printr-un cântec popular irlandez de un lirism ineluctabil.

Dealtminteri, cea de-a treia parte a reiterat o altă paletă de senzații, deoarece elemente noi precum vocea umană conferă lucrării originalitate dar și  un rol decisiv. Caracterul insolit e redat într-o lungă perioadă în care timpanii sunt alături de bărbații orchestrei care au recitat în debutul acestei părți , au cântat („Ein, zwei, drei, vier: Meine Mutter, tanz mit mir. Un doi, trei, patru: mama mea, dansați cu mine „).Intervențiile cu rol de strigăt ale instrumentelor de alamă, cu acele ritmuri de dans pline de vivacitate dau sens acestor caractere evocate dar și o inserare a unor efecte parodice sau triste. Aceste elemente preced o cadenză solo electrizantă dar și o concluzie ce are rolul de a încununa acest final,cu un preponderent caracter apoteotic.

Ropotele de aplauze venite din partea publicului din Sala Palatului bucureștean au răsplătit prestația de excepție a celor angrenați în actul artistic- violonistul Vadim Repin, membrii Orchestrei Naționale Ruse dar și pe maestrul Horia Andreescu- cel care a îmbinat  în mod fericit, admirabil toate energiile prezente, cu rafinamentul și eleganța arhicunoscută.

Concertul a mai avut în program lucrarea compozitorului argentinian Alfredo Ginastera – Suita din baletul „Estancia”. Patru dansuri op. 8a, dar și opus-ul lui George Enescu – Aria şi Scherzino pentru vioară şi orchestră (1909). Partea a doua a fost rezervată lui P.I Ceaikovski , mai precis cu o versiune interesantă a Simfoniei numărul cinci în mi minor opus 64.

Bis-ul oferit a fost uvertura Ruslan și Ludmila a compozitorului romantic rus Glinka.

M-am bucurat de avantajele tehnologiei pentru a reuși să ascult în cele mai bune și fidele condiții acest concert, care va rămâne unul dintre cele mai versatile, ținând cont de faptul că acest Concert de vioară a lui James MacMillan a fost prezentat în premieră în România.

Personal consider acest concert al compozitorului scoțian, drept unul dintre cele mai dificile de abordat, de interpretat lucrări de acest calibru.

În ansamblu, chiar dacă lucrarea este incredibil de complexă,mi-ar plăcea să o ascult de mult mai multe ori, deoarece concertul inspiră o înțelegere de-a dreptul inteligentă, cu caracter cinematografic instantaneu și se situează în repertoriul muzicii culte post-moderne.

Sursa foto :YouTube, Eventim, 24 Fun, AllMusic,Barnes & Noble

Acest material a fost oferit de către Prof.Dr.Daniel Mihai, redactor-șef al platformei media Criteriul Național