Duminică de la ora 19 45, la Sala Mare a Palatului, Orchestra Simfonică din San Francisco drijată de celebrul şi apreciatul dirijor Michael Tilson Thomas au avut în program lucrări de Bartok şi Mahler!

Programul iniţial ar fi trebuiit să includă şi lucrarea compozitorului american Charles Ives Decoration Day. Însă, din motive independente cauzate de o întârziere neplanificată de nimeni, această lucrare nu a mai fost interpretată.

Primul opus al serii a fost unul solistic Concertul numărul 2 în Sol Major pentru pian şi orchestră, Sy95, BB 101 aparţinînd compozitorului maghiar Bela Bartok.Solista acestui infernal concert a fost Zuja Wang, o rafinată şi extrem de talentată pianistă, câştigătoare ale unor meritorii concursuri din Germania de la Ettingen, din Japonia de la Sendai sau SUA de la Aspen. Dacă ţinem cont de faptul că încă de la 16 ani a apărut ca solistă cu prestigioase orchestre simfonice din lume, am avea imaginea  completă a acestei cariere de succes încununate cui noi şi noi cuceriri.Solista înregistrează în prezent pentru Deutsche Gramophon şi EuroArts iar criticii de specialitate îi laudă calităţile indiscutabile, tehnicitatea pură cât şi fineţea cu care cizelează detalile.

Concertul de Bartok numărul 2 reprezintă din punct de vedere tehnic unul dintre cele mai dificile şi greu de abordat lucrări compuse vreodată în istoria muzicii. Un reputat pianist concertist, Andras Schiff declara fărp să exagereze că „este cea mai dificilăpiesă cânată vreodată… ”

Partea I s a asemănat unui torent nestăvilit, plin de culoare şi de tehnicitate.

Partea a II a a fost o fină pledoarie , plină de extaz, într o atmosferă destul de tensionată prin orchestraţia tipic bartokiană în care se folosesc efectele percuţiei şi dialogul pianistic dcu şi dintre aceste păersonaje.

Trecerea către cea de a treia parte s a făcut insesiyabil attaca.Într o mişcare alertă, susţinută ea a amintit de acel concept de perpetuum mobile.Pianista şi a etalat din nou rafinamentul şi virtuozitatea de clasă, claritatea şi versatilitatea în scurtele momente relaxante din acest concert.De altfel, această ultimă parte e o sumă de variaţiuni bazate pe temele principale din prima parte, în noi şi complicate structuri sonore. Necesită o tehnică în raport de mare viteză. Acompaniamentul are rol de a susţine tot acest asurzitor şi feroce discurs muzical.

Publicul a răsplătit aşa cum se cuvine prestaţia artistei iar bis urile acordateau fost acea incontestabilă mărtirie a geniului acestei făpturi. Primul dintre ele a fost o parafrază plină de umor, de tehnicitate şi versatilitate pe tema Rondo ului All turca a lui W.A Mozart.Cel de a l doilea a fot o altă minunată parafrază pe teme din opera Carmen de George Bizet, în care pianista a condus exemplar planurile sonore dezvăluindu şi această latură romantică , plimnă de buin gust muzical , având acea caracteristică şi nobleţe de a plşcea şi de a se face remarcată prin TEHNICITATE!

După pauză, orchestra americană a oferit o versiune plină de farmec şi de claritate a Simfoniei I în Re Major de Gustav Mahler.Acest reputat ansamblu a fost dirijat de Michael Tilson Thomas, celebru pentru cele unsprezece premi Grammy cît şi pentru întreaga sa carieră dirijorală de excepţie, cunoscut pentru că a dirijat online concerte date de la Carnegie Hall şi Sydney vizualizate simultan de treizeci şi trei de milioane de oameni, un eveniment în istoria recentă a Internetului.

Din propriul punct de vedere, acest opus mahlerian este unul dintre cele mai accesibile şi cîntate, apreciate de către cunoscători.Este un exemplu de simfonie germană ajunsă la un stadiu în care se intersectează influenţele romantice şi post romantice.

Partea I e formată din acea sferă luminoasă, serenă şi plină de viaţă atmosfere generate de ideile şi coloritul timbral, extrem de particularizat al tuturor compartimentelor orchestrei simfonice.

Partea a doua este o fină aluzie a unei mişcări ternare, de vals aluziv , pe deplin sugerat prin grija faţă de orice fel de detaliu, grija faţă de dinamică cât şi de capacitatea de a caracteriza şi evidenţia timbrurile atât de minunate ale suflătorilor.

Partea a treiaseamănă cu un cântec trist evreiesc, cu acea trimitere înspre originile şi folclorul klezmer, despre care Mahler se mândrea de originile sale genealogice.

Cea de a patra dintre aceste bijuterii de părţi ale simfoniei prezintă un episod cu tentă eroică, revoluţionară, capabil să traverseze un eventual conflict. Tema secundă a celei aceste ultime părţi aduce aminte de acele efuziuni romantice ale ariilor din perioada seducătoare a bel canto ului italian. Caracterul se va schimba în momentul în care suflătorii de lemn vor reitera alte idei muzicale urmaţi de suflătorii de alamă ce vor intona in sordino şi fără menajamente unele dintre cele mai importante idei ale temelşor părţilor precedente, într o strălucită concepţie şi interpretare.

Pe final, ca şi notă personală, pot să mărturtisesc că am fost privilegiat de a asculta una dintre cele mai clare, cele mai curate şi totodată profesionale versiuni live ale acestei Simfonii de Mahler, în interpretarea Orchestrei Simfonice din San Francisco!

Surse foto  iluv2prshim.wordpress.com,www.theguardian.com