” am ajuns pe Luna.” Vorbea despre asta acum aproape 1900 de ani.” Omul nu descrie Luna ca pe un disc luminos. o descrie ca pe un teritoriu locuit, organizat si structurat, avand rege si armata, numele lui fiind Endymion. Personajul Regele Soarelui: Pahethon. Exista inter ei un conflict cu miza ocuparea „Stelei Diminetii ( Planeta Venus). Ne suna cunoscut? Seamana a colonizare. A scris asta in secolul al II-lea.

Lucian samosata a mers mai departe, descriind armate spatiale, soldati calare pe vulturi uriasi . A descris nave ca fiind paianjeni cosmici care țes panze intre planete. Formatiuni de lupta in vid? suna absurd sau este o interpretare primitiva a unor lucruri pe care nu le putea numi?

Iar acum partea si  mai ciudata. El descrie biologie non-umana. Oamenii de pe Luna nu aveau sistem digestiv clasic. nu aveau anus. Se hraneau prin absorbtie. Nu aveau reproductie sexuala. Nu existau femei. Locuitorii corpului ceresc plantau ceva (un fel de organ sau samanța). Din pamant crestea o planta care producea un ” copil”. Acesta era apoi „cules”/ desprins. Pare o bio-inginerie.

A inventat totul sau a vazut ceva? Versiunea oficiala spune simplu: satira. lucian radea de alti autori care minteau. dar aici apare ruptura. de ce sa inventezi , totusi, o calatorie in spatiu, viata extraterestra, razboi interplanetar, ” colonizare”?

A fost ” rapit „? Pare cam absurd. dar modelul exista in texte vechi. Enoh urca la cer Ezechiel vede ” roti de foc”. Vimanele indiene , vehicule descrise in ramayana sau  Mahabharata, calatoresc pana la Luna uneori, se ridica vertical, zboara intre lumi. Regele Solomon primeste, printre altele, darul zborului.

Sa revenim la Lucian.  A fost cumva un initiat? Poate a avut acces la o traditie. O cunoastere ascunsa. A fost unul de -al  ” lor”?  Lucian nu a scris ca un om care a speculat.  A scris ca un om care a descris ce a vazut.

A fost pur si simplu un geniu cu o imaginatie debordanta? Nu a r fi exclus. Primul autor de science-fiction. dar atunci de ce nimeni, timp de peste 1500 de ani , nu a mai scris ceva asemanator?

Lucian nu este izolat. mai tarziu giordano Bruno a vorbit despre lumi infinite si viata pe alte plenete. Kepler scrie „Somnium” ( visul unei calatorii pe Luna), dar Lucian este primul. Pentru ca el nu a sugerat ca ar putea exista viața in afara Terrei. El a spus: „exista”! Si a a mai spus ceva, aproape trecut cu vederea: ca spatiul nu este gol. Este disputat. Privind rachetele Artemis ridicandu-se din nou spre Luna , ma intreb ce am facut din 1972 incoace? Nu am mai avut voie?  Am fost prea dezamagiti de neputintele noastre si de costuri?

Oamenii locului au sustinut altceva. Sapaturile nu ar fi scos la iveala doar vase, monede si ziduri. ci si zeci  schelete de mari dimensiuni. peste opt zeci de uriasi , fiecare masurand intre 4 si 5 metri cu cranii foarte mari.

Ionita Florea, un satean, povestea ca a vazut cum arheologii au dezgropat cranii enorme. Moncitorii au ramas fara cuvinte. Intr-o noapte, a venit un camion in care s-au incarcat osemintele in graba. nimeni nu a stiut unde s-au dus. Era foarte clar ca nu trebuieu sa ramana acolo.

Romania era sub comunismul instalat dupa razboi. Se spune ca Moscova cerea tot ce era mai ” sensibil”. Este vorba despre documente, artefacte, secrete. In aceste conditii uriasii descoperiti au fost trimisi catre laboratoarele ascunse ale URSS.

Pentru ca acele oase nu se potriveacu cu Teoria Darvinista. Pentru ca era vorba despre o istorie paralela, demonstrand ca miturile cu Nephilim aveau un sambure de adevar.

In arhivele oficiale ale vremii nu apare nimic. Profesorul Radu Vulpe, cel ce a condus descoperirile , a publicat niste lucrari  despre cetati, fortificatii, ceramica dacica. Nu se aduce vorba  despre scheletele de 4-5 metri de la Argedava. Satenii au ramas doar cu ce au vazut si cu povestile.

Daca in subsolul  Argedavei s-au odihnit  fiii Nephilimilor si uriasii nu au disparut dupa Potop , iar , o parte au supravietuit in Carpati? Ne imaginam ca uriasii de la Argedava stau undeva, depozitati in niste lazi de otel, intr-un subsol de muzeu in Moscova.

O alta prezenta a uriasilor pe teritoriile tarii noastre in Rosia Montana. in 1976 s-a dscoperit aici un schelet de mari dimensiuni (cam 10 metri) si o pietrat  funerare cu o rara (aur, wolfram, granit), totul ar fi fost trimis spre studiu la Moscova.

Sursele oficiale si ” academice” despre aceste cazuri nu spun nimic.Ce ar putea sa spuna? de peste 150 de ani privim istoria prin lentila materialismului dialectic. Groasa. Mata. Ca sa nu vedem…dincolo.

Cantasera aproape toti cocosii!

Lumea le spune-n  gluma, cantaciosii,

Chiar daca repertoriul nu e mare!

Afara, vantul bate cu masura.

Copacii stiu c-o sa le fure haina!

Noi, oamenii, nu intelegem taina,

Cand nu avem in suflete caldura.

Nu- i dreptul meu a-i judeca pe-aceia,

Care urasc sa bata vantul, toamna!

Eu, dimineata beau cafea cu doamna.

Vreau liniste! Asta era ideea!

Constantin Mosor, 16 noiembrie 2025,

Bucuresti

Le citesti mesajele si parca vezi un ingerbeat scriind cu degetele inghetate pe tochscreen: ” Fie ca bucuria, pacea, speranta, sanatatea, iubirea, armonia, lumina, zambetul, si vibratiile pozitive sa-ti inunde sufletul,”

si tu citesti, te uiti lal ecran, iti vine sa raspunzi „Multumesc , dar sufletul meu are deja inundatie, a dat pe afara de la atatea urari copiate de pe Facebook.” Pentru ca asta e secretul lor, ei nu scriu , ei copiaza.

Furculisioneaza. Imprumuta metaforeca pe niste haine second-hand de la vecina din colt. Daca nu stiu ce sa zica, se refugiaza in ” Fie ca lumina sa-ti patrunda-n suflet”. Vor sa para profunzi, induiosatori, duhovnicesti. Ii vezi cum tasteaza cu un aer de iluminare, ca si cum ar fi reincarnarea lui Gabriel liiceanu intr-un om care scrie cu degetele unse cu sarmale. unii semneaza mesajele de parca ar fi autori consacrati: „Cu drag, si lumina, Daniela si Catalin”.Craciunul nu mai e de mult despre nastere, iubire, introspectie. e despre mesaje in lant. Despre oameni care transmit la doua suite de persoane urari pe WattsApp si cred ca au salvat lumea. E despre emoji-uri care tin loc de emotie. Despre oameni care confunda „fie ca” cu „imi pasa”. Si iti vine sa te intrebi: de ce toti astia simt nevoia sa scrie o data pe an?

Marioara pune o poza pe Facebook cu „Craciun fericit!” si , in elanul ei de iubire globala, ma taguieste cot la cot cu tot neamul. Pe mine, pe matusa Vasilica, pe colegul ei de la contabilitate, pe ginecolog, pe vecina care i-a data o data o punga de zahar si pe Dumnezeu, daca-l gasea in lista. Si telefonul meu incepe sa binguie ca un drac epileptic: bing-bing-bing, comentarii, inimioare, „Multumim, draga Marioara!”, ” Ce frumos, Sarbatori fericitae si tie, scumpo”. Un cor al ipocriziei. eu stau , privesc notificarile cum se inmultesc ca plosnitele si ma intreb: Cum naiba Marioara nu realizeaza ca toata lumea o injura in gand?!

Adica, serioas acum, ce fel de om trebuie sa fii ca sa crezi ca ne place sa fim tarati intr-o poza cu un brad de la Dedeman, un Mos care pare beat, si o pisica in fular rosu? e un atentatat la linistea sufleteasca. Si marioara nu pricepe. ea crede ca face bine . CA raspandesteiubire si lumina. Cand , in realitate raspandeste ura latenta, migrene si pofta ede sinucidere sociala. e ceva tragic in sinceritatea prost directionata. Marioara nu e rea. Doar inconstienta. O misionare a dragostei obligatorii, care te include in bucuria ei fara consimtamant.

Articol preluat. Autoare Ramona Sanziana Carcota

In Shanghai am simtit cum viitorul  isi infige radacinile in prezent: Pudong-ul, cu zgarie-norii sai de sticla, se inaltaspre cer ca o promisiune, in timp ce Bund-ul, cu eleganta cladirilor sale coloniale, spunea povesti dintr-o alta epoca. Apoi , intr-un orasel pe ape, Tongli, timpul, s-a oprit. Poduri de piatra, strazi inguste, miros de ceai si liniste ancestrala–acolo am inteles ca vesnicia poate fi gasita si in fragilitatea unei clipe.

Trenul de mare viteza m-a purtat spre Yanchang, iar de acolo Yangtze mi-a devenit drum si casa. Noaptea, pe puntea vasului, priveam stelele reflectate in ape, intrebandu-ma daca nu cumva fluviul acesta aduna in el doar ploile muntilor, ci si gnadurile tuturor celor care au navigat pe el.

In Chongqing am simtit din nou forfota imensa a metropolelor, iar in Xi’an an pasit intr-un mormant viu al istoriei: armata de teracota, soldati nemuritori, vegheau in tacere. Privindu-i, am avut impresia ca si timpul s-a aplecat de respect.

Apoi, un tren de noapte m-a dus Beijing. Marele Zid se unduia ca un sarpe de piatra peste munti, iar Orasul Interzis isi pastra tacerea solemna , ca o rana aurita a istoriei. In Templul Cerului am simiti cum pasii mei, oricat de mici, se aliniaza intr-o rugaciune colectiva a unui popor. Iar in Piata Tiananmen cam ramas mut, prins intre ecouri ce nu pot fi rostite, dar care se simt in aerul greu al locului.

A fost, poate, cea mai stranie epopee: o calatorie prin timpuri adunate intr-o clipa, un arc peste istorie si memorie. In aceleasi locuri am fost si cel ce arata drumul, si cel care invata, si maestrul si ucenicul deopotriva.

Si totusi, dincolo de amintiri si decoruri, intrebarea ramane: tu , cel care citesti aceste randuri, nu te-ai saturat sa fii prizonierul  ecranului si al rutinei care iti toceste zilele? lumea nu-si dezvaluie frumusetea celor carese lasa adormiti pe canapea, ci doar celor care indraznesc sa-si poarte pasii prin necunoscut.Eu traiesc mereu in miscare –cu trupul si cu mintea–, intr-o cautare fara sfarsit. De aceea te chem sa vii alaturi de mine: nu la o simpla calatorie, ci la o initiere, o renastere a privirii, o regasire a ta in oglinda lumii.

Impresii de calatorie ale scriitorului Lucian Ciuchita.

A casei „coperita” cu sindrila,
CAre purta si numele de Sita,
Cand sufletele miroseau a mila
Si se iubeau ca strugurii din vita?

Ce vina am ca daca imi apar satul,
Satul acela vechi ca o poveste
Tocita si de-a lungul si de-a latul ,
Pe care „bunii” ne-ai lasat-o zestre?

Ce vina am sa m-am nascut devreme,
Undeisi are redacina raiul ,
Si unde lampa m-ajuta la teme,
Iar vantului nu-i ragusise graiul?

Ce vina am ca vin din vremea -n care,
Mersul pe jos nu isi scurtase pasul ,
Cand fluturii, cu vara in spinare
Nu masurau distanya cu compasul?

Ce vina am ca-am inceput zidirea,
Unde lumina naste stralumina
Vesnic indragostita de iubirea
Careia Dumnezeu i se inchina?

Eu m-am nascut cand inflorea bujorul,
In inima padurii, zicea mama,
Care de multa vreme si-a luat zborul
Lasandu-mi ochelarii si marama!

Domnul a hotarat! N_am nici o vina
La tot ce mi se-ntampla, iar tercutul
Imi face semn a-la scoate la lumina!
In lume , toate-ncep cu inceputul!

Constantin Mosor, 8 august

Trei decenii si jumatate de presa economica scrisa zilnic, in Romania, fara pauza, fara suspendari, fara compromisuri structurale- o raritatestatistica, dar mai ales o exceptie de sistem.

Ziarul BURSA a traversat tranzitia, privatizarile, crizele, expaniounea speculativa, colapsul pietei de capital, digitalizarea presei si recesiunea morala a jurnalismului. fara sa devina oficios de partid, fara sa se transforme in platforma de PR.

Este publicatia economica din romania care a ramas independentaeditorial, nu s-a lasat confiscata de interesele comerciale ale advertiserilor, nici de presiunile directe sau indirecte ale autoritatilor.

In acesti 35 de ani , BURSA nu a urmarit sa reflecte realitatea in conventiile ei, ci sa o interogheze , sa o deconstruiasca, sa o inteleaga. A oferit cititorului nu doar faptele, ci si sensul lor; nu doar cine castiga si cine pierde, ci si cum anume se btine castigul si in ce consta pierderea reala.

Ziarul nu a fost niciodata un produs de masa. El reprezinta o publicatie de nisa ce refuza populismul. Nu a vandut iluzia succesului facil. Nu a cosmetizat declinul economic. Nu a promovatimpostura in ambalaj corporatist. A fost si ramane un ziar al conflictului intre apareanta si esenta.

Astazi , cand o mare parte din presa a renuntat la misiun ea sa critica, cand manipularea a devenit model de business, cand jurnalismul de confunda cu continutul sponsorizat, ziarul BURSA continua sa publice anchete, sa dezvaluie retele de interese, sa analizeze mecanismele financiare si sa ceara cocoteala institutiilor care pretind ca servesc interesul public.

Timp de 35 de ani , ziarul Bursa a ramas fidel unei idei simple: presa nu este oafacere ca oricare alta. Iar adevarul nu este negociabil.

Ziarul BURSA este un model , nu doar in Romania.

Calendarul evenimentelor, lista actorilor din distribuție, mai multe detalii despre spectacol, precum și formularele de rezervare online pot fi consultate și completate aici.

Spectacolul este realizat realizat după un concept de-al lui Ștefan Lupu – actor de teatru și film și dansator . Vorbește despre fragilitatea lumii înconjurătoare și interioare printr-un spectru adaptat nevoilor fiecăruia dintre noi, pornind de la idei si concepte personale aduse în scenă prin limbaj coregrafic.
Un singur spectacol care parcurge prin episoade aceste subiecte fundamentale, dându-i timp spectatorului să empatizeze și să relaționeze cu poveștile actorilor. Mai presus de temele diverse pe care Cosmic Latte reușește să le aducă împreună, spectacolul formează și un cosmos al formelor de exprimare artistică. Dans, muzică live, videoproiecții – un cocteil de mijloace pe care atât interpreții, cât și echipa tehnică, le pun la dispoziția publicului. Un proiect în care unirea dansului contemporan cu actoria a condus la realizarea unui show extraordinar…
Distributia: Mihai Carjan, Eduard Chimac, Ciprian Chiujdea, Vlad Crudu, Tony Macpela, Vlad Furtuna, Catinca Hantiu, Iulia Lupascu, Bianca Marinescu, Ramona Niculae, Paula Parvu, Antonia Scutaru.
Concept: Stefan Lupu
Asistent: Lacramioara Soare
Scenografie: Clara Stefana
Coregrafie Devised

poezie de Stefan Doroftei Doimaneanu
-