La 26 aprilie 1986 la ora 1 şi 23 PM, o serie de erori umane și defecțiuni tehnice au provocat primul accident nuclear major în istoria modernă a omenirii. Practic la Cernobîl din provincia (de pe atunci) Ucraina-parte a URSS s-a petrecut un dezastru ale cărei consecințe sunt încă foarte reale, chiar astăzi, în Europa dar și în întreaga lume.
Acesta este cel unul dintre cele mai mari dezastre nucleare ale secolului al XX-lea . A fost clasificat la nivelul 7 al evenimentului la Scala nucleară (International INES ) , creat doar după accident. Din moment ce doar accidentul de la Fukushima din 2011 din Japonia a atins un nivel echivalent de radioactivitate, acest trist eveniment continuă să provoace spaimă în rândul populaţiei globului.
Dar aceasta zi de 26 aprilie 1986 va rămâne una dintre cele mai negre, deoarece în centrala Lenin din Cernobîl s-au petrecut o serie de erori umane care nu sunt din cauze naturale precum un cutremur și/sau un tsunami – care a fost la originea exploziei . Autorităţile acelor timpuri au ascuns pentru câteva zile acest eveniment, sfidând normele de protecţie a populaţiei civile şi totodată standardele de securitate nucleară la nivel mondial .
La acea vreme, şefilor de la Moscova le-a luat trei zile pentru a comunica . Un dezastru de asemenea proporţii pentru Europa, care nu a putut fi pregătit pentru a fi preîntâmpinat măsurile post-eveniment au cauzat multiple emisii nocive radioactive .
Centrala era compusă din patru reactoare nucleare de tip RBMK-1000. Realizarea acestora a durat în total 13 ani (1970-1983). În momentul producerii accidentului, alte două reactoare se aflau în construcţie.
Declanşarea celui mai mare accident nuclear din istorie s-a datorat neglijenţei operatorilor care coordonau activitatea reactoarelor. Cu o zi în urmă, inginerii puseseră dispozitivele în funcţiune la o energie foarte scăzută, fără a ţine cont de măsurile de siguranţă care se impuneau în acea situaţie.
Reactoarele folosite erau fabricate pentru a produce atât energie electrică, cât şi energie nucleară, prin fisiunea atomilor de plutoniu. Dispozitivele erau diferite faţă de cele folosite la acea vreme, deoarece funcţionau pe baza unor moderatoare cu grafit şi răcitoare de apă. Aceste modele de reactoare erau extrem de instabile atunci când funcţionau la energie scăzută. Operatorii nu au ţinut cont de acest lucru, iar când au încercat să oprească dezastrul era deja mult prea târziu.
În dimineaţa zilei de sâmbătă, 26 aprilie 1986, la ora locală 01:23 (ora României 01:23), reactorul cu numărul patru al centralei nucleare de la Cernobîl a explodat, trei dintre muncitorii aflaţi în apropiere murind pe loc. Specialiştii estimează că în urma producerii detonaţiei, nivelul de radiaţii din atmosferă atinsese 14 exabecquerel (140 de milioane de triliarde de nuclee dezintegrate pe secundă).
Ca să aveţi tabloul complet al dezastrului, din surse oficiale confirmate întreaga cantitate de gaz xenon, jumătate din cantitatea de iod şi cesiu şi aproximativ 30 de procente din materialul radioactiv utilizat în reactorul cu numărul patru ce era alimentat în acel moment cu 192 de tone de combustibil au fost eliberate în atmosferă.
Deflagraţia a poluat atmosfera cu zece tone de materiale radioactive. Zona din jurul oraşului Pripiat, în nordul Ucrainei, este izolată de 30 de ani, iar specialiştii avertizează că efectele radiologice extrem de grave vor continua în următorii ani.
Cel mai deranjant lucru este acela care se leagă de lentoarea autorităţilor sovietice ce au făcut public accidentul de-abia după ce specialiştii care operau în cadrul centralei nucleare din Fosmark (localizată la aproximativ 1000 km faţă de Cernobîl, în Suedia) au constatat că nivelul de radiaţii este foarte mare.
După accident, circa 600.000 de persoane au fost implicate în operaţiunile de salvare a celor afectaţi, dar şi pentru curăţarea zonei. În anul 1991, autorităţile ucrainene au decis să închidă reactorul cu numărul doi. Celelalte dispozitive şi-au încheiat activitatea în 1996, respectiv 2000.
Consecinţele se resimt şi astăzi. Dovezile sunt acei copii care s-au născut cu malformaţii grave. Nu există statistici şi studii clare în ţările fostului lagăr sovietic, unde asemenea cazuri erau tratate experimental şi ascunse publicului. Aşa a fost şi în România. Prima măsură luată în ţară, la şase zile după incendiu, a fost distribuirea pastilelor cu iod. Mai nimeni nu ştia, însă, de ce se împart aceste pilule.
Norul radioactiv a acoperit o buna parte a Europei, inclusiv România. Pînă în prezent nu există date oficiale privind numărul total al victimelor estimat, dar anumite rapoarte consemnează un număr îngrijorător de câteva mii sau chiar zeci de mii.
După 30 de ani, aproximativ trei milioane de oameni, dintre care aproape un milion de copii au fost expuși radiaţiilor. Republica Belarus a fost țara cea mai grav afectată de dezastrul de la Cernobîl, deoarece până la 70 la sută din precipitațiile radioactive au căzut pe teritoriul acestei țări. Nici România nu a scăpat de efectele catastrofei, măsurătorile efectuate la vremea respectivă înregistrând o creștere foarte mare a radiațiilor, chiar de 10.000 de ori mai mari decât valorile normale înregistrate. Nu sunt statistici cu privire la românii care au avut de suferit ca urmare a accidentului nuclear, dar specialiștii sunt de părere că există o legătură între acesta și creșterea cazurilor de cancer și leucemie.
Oricum,” la 30 de ani de la catastrofa de la Cernobîl, cel mai grav accident nuclear din istorie, majoritatea reactoarelor nucleare din lume au ajuns în etapa de uzură şi au fost construite fără ca riscul terorismului nuclear să fie luat în calcul la vremea respectivă „, a afirmat Shawn-Patrick Stensil- expert nuclear al Greenpeace.
Data de 26 aprilie 2016 a marcat trista aniversare a treizeci de ani de accidentul de la Cernobîl . De asemenea, această dată marchează sfârșitul ” primei jumătăţi de viață ” a radionuclidului de cesiu 137. Acest element chimic denumit cesiu 137 reprezintă izotopul cu cea mai mare parte din radioactivitatea reziduală în urma exploziei reactorului numărului patru de la Cernobâl . El are un ” timp de înjumătățire ” de 30 de ani , ceea ce înseamnă că pierde jumătate din radioactivitate în treizeci de ani . El încă își pierde radioactivitate de la 30 la 60 de ani. Ultimii 60 de ani , încă mai păstrează 25 % din radioactivitate . Este nevoie de 210 de ani pentru a merge sub 1 % . În cele din urmă , elementul Cesiu 137 îi va trebui aproximativ 300 de ani să dispară aproape complet . Acest lucru explică de ce zona rămâne pustie azi.
„Împlinirea a treizeci de ani de la cel mai grav accident nuclear din lume a atras o atenţie suplimentară, în contextul finalizării iminente a unei structuri gigante placate cu oţel, în valoare de 1,5 miliarde de euro, care va înconjura vechiul reactor şi care va preveni scurgerile suplimentare de substanţe radioactive pentru următorii 100 de ani,” informează The Straits Times.
Astfel,proiectul va cuprinde donaţii de la peste 40 de guverne. Premierul Ucrainei Vladimir Groysman a spus „că lecţiile de la Cernobîl ar trebui luate în seamă de toată lumea.Chiar şi cu noua structură, zona înconjurătoare, de aproximativ 2.600 de kilometri pătraţi de pădure, va rămâne în mare parte nelocuibilă şi închisă pentru vizitatorii neautorizaţi.”
Sursa foto : www.slideshare.net, www.buciumul.ro, www.bude.ro, descopera.truezone.ro
Prof. Dr. Daniel Mihai, CNA Regina Maria Constanţa, redactor şef al ziarului Criteriul Naţional